Încă o investiție de anvergură în comuna Mărăcineni
Primăria comunei Mărăcineni a întocmit un nou proiect de investiții, care vizează construirea unui local de şcoală, imobil nou, pe locul actualei şcoli gimnaziale din satul Potoceni. Au fost deja înaintate documentaţiile tehniceşi au trecut de etapa de evaluare la Compania Naţională de Investiţii (CNI), potrivit Biancăi Costin, managerul de proiect și angajat al administrației locale.
La Potoceni funcţionează o şcoală cu clase de învăţământ primar şi gimnazial, I-VIII, în curte comună cu o grădiniţă. Clădirea principală a fost dată în folosinţă (două clase) în anul 1921, ulterior fiind supusă unor lucrări de reabilitare şi adăugate noi spaţii pentru elevi şi profesori, aproximativ anul 1960. Grupurile sociale au fost „legate” de clădirea principală, cu acelaşi acoperiş.
Școla cea nouă va avea la parter şi etaj spaţii şi clase atât pentru elevii de învăţământ primar şi gimnazial, cât şi pentru cei de grădiniţă, într-un ansamblu arhitectural de excepţie. Proiectul are în vedere și modernizarea terenului de sport.
Finanţarea pentru noua investiţie este obţinută prin Compania Naţională de Investiţii, dar intenţia echipei din Primăria Mărăcineni este ca odată cu lansarea unor finanţări europene, prin ADR Brăila (Agenţia de Dezvoltare Regională) proiectul să fie transferat pe un astfel de program, unde chiar dacă sunt termene stricte de organizare şi derulare a investiţiei există garanţia că finanţarea nu ar putea fi întreruptă.