ADMINISTRAȚIEPOLITICĂ

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe jurământ! Prefectul de Buzău, prins între funcție și decizia PNL de a trece în opoziție

La doar o săptămână de la numirea sa oficială în funcția de prefect al județului Buzău, Leonard Dimian se află deja într-o poziție delicată. Schimbarea strategiei PNL la nivel național și anunțul oficial de trecere în opoziție pun sub semnul întrebării viitorul actualei conduceri a Casei Albe.

Numit pe data de 29 aprilie 2026, Leonard Dimian a preluat frâiele județului într-un moment în care PNL încă mai spera la păstrarea guvernării. Însă, votul covârșitor din interiorul partidului, impulsionat de Ilie Bolojan, după înlăturarea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură, a schimbat complet regulile jocului, iar liberalii au decis să părăsească puterea și să lase întreaga responsabilitate administrativă în mâinile PSD.

În contextul în care PNL a anunțat că nu va mai susține nicio formulă guvernamentală alături de social-democrați și se pregătește de un front comun în opoziție alături de USR, poziția lui Dimian devine aproape imposibil de menținut.

Surse politice locale sugerează că există două scenarii posibile pentru prefectul proaspăt instalat: fie alinierea la decizia partidului care l-a susținut și părăsirea funcției în semn de solidaritate cu trecerea în opoziție, fie menținerea pe post până la instalarea unui nou Guvern, urmată de o demitere inevitabilă pentru a face loc unui reprezentant al noii puteri, cel mai probabil PSD, având în vedere configurația parlamentară.

Buzăul, județ cu o puternică amprentă social-democrată, ar putea vedea în curând o nouă rocadă la vârful Prefecturii, chiar înainte ca Leonard Dimian să apuce să își definitiveze echipa sau prioritățile pentru noul mandat.

În scurta perioadă de la instalare, Leonard Dimian a demonstrat că numirea sa nu a fost doar una pur politică, ci bazată pe o experiență administrativă solidă și pe o cunoaștere profundă a realităților județului Buzău. Cei care au lucrat cu el în această săptămână descriu un prefect orientat spre soluții.

Până la această oră, Leonard Dimian nu a emis un comunicat oficial cu privire la intențiile sale, însă, în contextul noilor decizii de la centru, presiunea de la centru este uriașă. PNL nu a cerut încă oficial demisia propriilor prefecți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button