Spectacol caritabil pentru Ciprian Tănasă, elevul hasdeian care luptă să meargă din nou

Sub egida Colegiului Național „B.P. Hasdeu”, în cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise”, va avea loc spectacolul caritabil „O scenă pentru speranță – Împreună pentru Ciprian!”.
Evenimentul va reuni comunitatea Colegiului Național „B.P. Hasdeu” pentru a sprijini recuperarea elevului Ciprian Tănasă, implicând atât actuali, cât și foști elevi. Evenimentul, programat pe 29 mai 2026, va prezenta un program artistic divers, incluzând un moment special susținut de Bianca Mihai, absolventă a colegiului și cunoscută din cadrul emisiunii „Vocea României”.
Ciprian Tănasă este un elev model al Colegiului Hasdeu, pasionat de sport și drumeții, a cărui viață s-a schimbat dramatic în toamna anului trecut. În timpul unei ascensiuni spre Vârful Omu, o fracțiune de secundă și o pojghiță de gheață l-au trimis într-o prăpastie adâncă de peste 300 de metri.

Deși șansele de supraviețuire erau infime, Ciprian a învins moartea. Însă drumul spre recuperare este unul de durată. Profesorul Mihaela Amăricăi, de la Colegiul B.P. Hasdeu, care este organizatoarea evenimentului, a oferit detalii despre starea lui actuală:
„A avut o operație grea la Cluj și face recuperare la Iași acum, dar durează foarte mult. Deocamdată este tot paralizat, în scaun cu rotile de la brâu în jos. Cu toate acestea, intră online la ore pentru a reuși să termine clasa a X-a alături de colegii săi.”
Elevii hasdeieni au pregătit un program maraton, cuprinzând peste 25 de momente de muzică, dans și sport:
- Muzică ușoară & vocală: Interpretări emoționante precum My Way, I Have Nothing, Unstoppable sau hituri de la Amy Winehouse și Radiohead.
- Muzică clasică & instrumentală: Momente de pian (Chopin, Bach, Beethoven), chitară clasică și grupuri vocale (Bohemian Rhapsody).
- Dans & Sport: Street dance cu trupa X-it, balet (Giselle), dans sportiv latino, dansuri populare (Mlădițe Vintilene) și o demonstrație de Karate.
- Final special: Moment susținut de Bianca Mihai Band și piesa colectivă We Are The World.
Evenimentul va avea loc în data de 29 mai 2026, ora 17:00, la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău. Intrarea este liberă, donațiile fiind colectate pentru a susține tratamentul și recuperarea lui Ciprian.

Cei care nu pot ajunge la spectacol, pot contribui direct în contul tatălui său:
- Titular: Tănasă Ștefan
- IBAN:
RO95BTRLRONCRT0220283201
„Vă așteptăm să transformăm împreună muzica în speranță și solidaritatea în pași reali către recuperarea lui Ciprian!„, transmite organizatorul spectacolului caritabil.
