EDUCAȚIE

Un nou premiu de prestigiu Colegiului Național Pedagogic din Buzău

Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău are din nou motive de mândrie. Eleva Bianca Ionela Radu, din clasa a IX-a, a obținut Premiul Special la etapa națională a Olimpiadei de Religie.

Rezultatul de excepție este rodul multor ore de studiu și al unei pasiuni reale pentru cunoaștere. Bianca a fost pregătită și îndrumată pe acest drum de preotul profesor Ioan Necula, care a susținut-o pas cu pas cu răbdare și înțelepciune.

Performanța elevei Bianca Ionela Radu a fost consemnată pe pagina oficială a Colegiului Pedagogic cu mențiunea că nu este o întâmplare, ci rezultatul unui parteneriat strâns între elevi silitori și profesori dedicați, care cred în potențialul tinerilor, iar Bianca este exemplul clar că munca, talentul și îndrumarea corectă aduc întotdeauna rezultate excelente.

„Performanțele colegiului nostru la competițiile naționale nu vin din întâmplare – ele sunt rodul unei munci constante, al unui parteneriat real între elevi dedicați și profesori care cred în misiunea lor. Bianca este dovada vie că, atunci când talentul întâlnește munca și îndrumarea potrivită, rezultatele excelente devin posibile.
Felicitări, Bianca! Felicitări, Părinte Profesor Ioan Necula!

VIVAT CNPSH!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button