ADMINISTRAȚIE

Vulcanii Noroioși, în topul celor mai apreciate destinații naturale din România la Gala Destinația Anului 2026

Vulcanii Noroioși au obținut locul al treilea la categoria „Comori Naturale” în cadrul Galei Destinația Anului 2026, competiție considerată una dintre cele mai importante inițiative de promovare a turismului românesc. Distincția confirmă încă o dată popularitatea acestui obiectiv și contribuie la consolidarea imaginii Ținutului Buzăului ca destinație turistică de referință în România.

„Am avut onoarea de a participa la Gala „Destinația Anului”, organizată într-un spațiu emblematic pentru patrimoniul românesc, Cazinoul din Constanța.

Cu multă emoție și bucurie, am primit premiul pentru Locul III obținut de Vulcanii Noroioși în competiția națională dedicată celor mai apreciate destinații turistice din România.

Am primit această distincție cu recunoștință, ca o confirmare a valorii turistice extraordinare pe care o are Buzăul. Consiliul Județean Buzău va continua să susțină promovarea și dezvoltarea turismului local.

Mulțumesc tuturor celor care au votat și care susțin valorile turistice ale județului nostru!”, a transmis pe Facebook vicepre;edintele CJ Buzău, Adrian Petre.

Recunoscuți pentru relieful spectaculos și fenomenul geologic rar care îi definește, Vulcanii Noroioși atrag anual mii de turiști din țară și din străinătate. Zona face parte din Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului, statut care evidențiază valoarea naturală și științifică a regiunii.

La ediția din acest an a competiției au fost înscrise peste 250 de destinații turistice din întreaga țară. Clasamentul final a fost stabilit pe baza voturilor publicului, a evaluării realizate de un juriu de specialitate și a unor studii privind notorietatea și atractivitatea fiecărei destinații.

Rezultatul obținut de Vulcanii Noroioși reflectă interesul tot mai mare pentru turismul bazat pe natură și experiențe autentice, dar și eforturile autorităților locale de a promova zona și de a investi în dezvoltarea infrastructurii turistice.

În perioada următoare, Consiliul Județean Buzău intenționează să modernizeze drumul de acces către rezervație și să continue demersurile pentru administrarea și protejarea ariei naturale. Totodată, în cadrul galei a fost anunțată și înființarea Organizației de Management al Destinației Județul Buzău, structură care va coordona promovarea turistică a județului și dezvoltarea brandului local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button