DOCUMENTUL DEZASTRULUI! Gazeta Buzoiană prezintă dovada oficială! Cine împarte milioanele din înmormântarea echipei Gloria Buzău

Redacția Gazeta Buzoiană a intrat în posesia Tabelului Preliminar de Creanțe pentru debitoarea „Asociația Sportivă Fotbal Club Buzău”, cunoscută nouă tuturor drept Gloria Buzău. Acest document oficial, pe care îl vom prezenta în rândurile următoare, este emis de lichidatorul judiciar Grinsolv IPURL în dosarul 1908/114/2025, de la Tribunalul Buzău și nu face altceva decât să confirme negru pe alb tot ceea ce presa locală a relatat până acum pe surse. Astăzi nu mai vorbim despre informații neoficiale. Avem cifre exacte și elemente în plus, precum proporțiile halucinante ale datoriilor pentru mâncare, prăpastia uriașă dintre salariile vedetelor de import și cele ale staff-ului tehnic autohton, dar și sumele exacte pe care clubul le-a lăsat ca gaură la Fisc.
Jaful din club era atât de evident în cifre, încât este imposibil ca el să nu fi fost văzut de funcționarii publici desemnați special de ordonatorii de credite, Primăria și Consiliul Județean, pentru a monitoriza cheltuirea banilor trimiși de la bugetul local. Cu toate acestea, robinetul a rămas deschis până când datoria totală a atins suma de 3.628.055 lei, nota de plată lăsată în urmă pe spatele jucătorilor și din buzunarul comunității.
Cum se împart cele 3,6 milioane de lei datorate
Dacă privim datoriile ca pe o sumă fixă, observăm că peste 84% din întreaga masă credală se împarte între statul român și antrenori și jucătorii clubului.
- 53,86% (1.954.342 lei), adică peste jumătate din datoriile clubului reprezintă munca fotbaliștilor și a staff-ului tehnic. Oameni care au semnat, dintre care unii au și jucat pe teren, în loc de salarii, dețin acum doar niște hârtii fără valoare emise de Tribunal.
- 30,50% (1.106.670 lei) reprezintă taxele și impozitele pe care clubul a uitat să le mai vireze către ANAF și Primărie. Culmea este că vicepreședintele Comitetului Director al clubului ( n.r. de fapt, președintele de facto) a fost chiar directorul Direcției Economice a Primăriei Buzău, Cristian Ceaușel. Practic, învățăm de la întâiul strângător de taxe al orașului să lăsăm dările către stat pe ultimul loc sau să „uităm” să le plătim.
- 15,64% (567.043 lei) reprezintă datoria către furnizori și servicii, banii pe care diverse firme private încearcă să îi recupereze pentru servicii curente oferite.
Banii alocați de Primărie cu nemiluita n-au stins nicio restanță
Tabelul oficial desființează și discursul folosit în Consiliul Local Municipal Buzău de cei care susțineau că trebuie să plătim la Gloria cu nemiluita, din bugetul local. De fiecare dată când cerea aprobarea unor sume imense din bani publici pentru club, primarul Constantin Toma și oamenii săi motivau că este obligatoriu să plătească aceste subvenții pentru că „partea privată nu a plătit” și trebuie acoperite urgent salariile restante ale jucătorilor.
Documentul de insolvență arată, însă, ce știam și noi, că salariile tot restante au rămas, depășind astăzi suma de 1,9 milioane de lei. Și, mai mult de atât, actele dovedesc că investitorul privat nu doar că nu a „fugit” de obligații, ci a adus și bani de acasă. Compania privată TV Buzău Trust Campus S.R.L. figurează la masa credală cu un împrumut direct de 316.000 de lei oferit clubului cash, sumă pe care nu a mai recuperat-o niciodată. Chiar dacă în CLM se invoca refuzul părții private de a mai aloca bani în club pentru a justifica robinetul deschis din banii buzoienilor, banii se evaporau, iar jucătorii rămâneau tot neplătiți. Jucătorii români au de recuperat sume modeste, în schimb clubul a oferit bugete uriașe fotbaliștilor străini. Doar Cristian Benavente Bristol (250.223 lei) și Kevin Brobbey (204.577 lei la salarii + 8.038 lei cheltuieli de judecată la chirografari) au de încasat împreună peste 462.800 de lei. Adică aproape 100.000 de euro sunt blocați în conturile a doar doi oameni. Restul echipei primea firimituri.
Antrenorul Ilie Stan vs. „vedetele” din teren

O altă anomalie din tabel apare când comparăm banii munciți de staff cu cei ai jucătorilor de import. Antrenorul Ilie Stan figurează în tabel cu o creanță acceptată de 75.190 lei pentru activitatea sa de tehnician.
Este o sumă importantă, dar devine derizorie în fața cifrelor din dreptul jucătorilor pe care trebuia să îi pregătească. Străini precum Benavente sau Brobbey au de recuperat de peste trei ori mai mulți bani fiecare decât antrenorul principal al echipei. În același timp, oameni de bază din lot, cum ar fi Albu Constantin Dragoș (163.500 lei), Greab Alexandru Doru (141.205 lei), Dobrosavlevici Alin (138.080 lei) sau Ferraresso Diego Gustavo (129.495 lei), depășesc și ei cu mult plafonul tehnicianului. Toate acestea demonstrează o lipsă totală de echilibru în construirea bugetului de salarii al clubului.
Ca o paranteză, conform documentului pe care l-am publicat la finalul acestui material, firma care asigura masa jucătorilor, Com Tel SRL are de recuperat 177.285 lei. În dreptul sumei respective, găsim în tabel serviciul oferit, respectiv, „mâncare”.
Înțelegem de aici că managementul echipei a funcționat atât de mult peste posibilități, încât până și mesele zilnice ale sportivilor au fost luate pe credit. Printre restanțele chirografare mai găsim firma Forward Music Agency SRL (14.798 lei pentru intermedierea contractului jucătorului Grosu), Dallmayr Office & Vending (2.367 lei pentru băuturi calde neachitate), TV Buzău Trust Campus S.R.L. (316.000 lei din contract de împrumut) și chiar mărunțișuri precum taxele de timbru datorate fotbaliștilor Dumitrașcu Denis-Constantin (1.055 lei) și Dumitru Cristian-Cosmin (200 lei) .
Statul, pe de o parte a finanțat, iar pe de altă parte a fost păgubit
Modul în care a fost gestionat clubul arată o nepăsare cruntă față de banul public. A funcționat de la început datorită subvențiilor masive din bani publici venite de la Primărie și Consiliul Județean. Cu toate acestea, au rămas datorii la stat în valoare de 1,1 milioane de lei ( n.r.la ANAF) și încă 388.463 lei la Sport Club Municipal Gloria Buzău și chiar și către Primăria Buzău, căreia îi datorează 163 de lei pentru taxe auto și spectacole.
Toate acestea sub ochii îngăduitori ai funcționarilor publici, care ar fi trebuit să oprească finanțările la primele semne de nereguli.
Chiar dacă tabelul preliminar de creanțe indică o datorie de peste 3,6 milioane lei, celelalte documente, care au fost puse și la dispoziția consilierilor municipali, arată că echipa nu a fost săracă, ci doar o mașinărie de tocat bani. Cea mai mare parte a creanțelor este reprezentată de datorii salariale către jucători străini și restanțe la ANAF, iar lichidarea va penaliza în principal statul și creditorii privați.
Cine câștigă din „înmormântarea” Gloriei
În subsolul paginii a doua a documentului apare o notă scurtă, scrisă mărunt, care arată cel mai bine cum funcționează sistemul insolvențelor din România:
„Totalul obligațiilor debitoarei nu include onorariul Lichidatorului judiciar sau cheltuielile administrative de lichidare.”
În traducere simplă, fotbaliștii și antrenorii vor rămâne cel mai probabil fără banii de salarii, firmele păgubite nu își vor recupera banii, iar statul va șterge datoria din dreptul ANAF ca fiind nerecuperabilă, din moment ce sumele cu drept de vot totalizează exact masa credală de 3.628.055 lei, iar bunuri reale aproape că nu mai există.
Singurii care vor încasa în mod cert de pe urma acestui colaps sunt lichidatorii judiciari, ale căror facturi se adaugă automat peste cele 3,6 milioane de lei deja existente.
Ce mai rămâne de spus? ASFC Buzău s-a închis, nota de plată a rămas pe masa publicului buzoian…
În încheiere, reamintim doar că o mână de „băieți deștepți” s-au jucat de-a managementul pe milioanele noastre, iar noi am primit la schimb doar o iluzie ieftină. Ni s-a vândut povestea unei echipe mari, capabilă să se bată de la egal la egal cu echipele din SuperLigă, când, în realitate, totul a fost doar un paravan în spatele căruia s-a tocat bănet, nu glumă.
Acum, că spectacolul s-a terminat, noi, cetățenii de rând, am rămas să decontăm din propriile buzunare prețul unei mari păcăleli din fotbalul buzoian.

