POLITICĂ

EXCLUSIV! Cutremur politic la Buzău! Primarul Constantin Toma a demisionat din toate funcțiile politice

Scena politică buzoiană este zguduită de o decizie radicală luată chiar de edilul șef al municipiului. Primarul Constantin Toma, care a anunțat astăzi, printr-o declarație oficială postată pe Facebook, demisia sa imediată din cele două funcții cheie de conducere pe care le deținea în cadrul Partidului Social Democrat, cea de președinte al Organizației Municipale PSD și cea de prim-vicepreședinte al Organizației Județene PSD.

Decizia vine cu doar trei zile înainte de a împlini exact un deceniu de când se află la cârma orașului Buzău.

Principalul motiv care a declanșat acest gest radical este o ruptură profundă între primar și aleșii locali ai propriului partid. Constantin Toma reclamă o „atitudine ostilă” din partea conducerii locale a PSD și acuză faptul că, în ultimele două ședințe ale Consiliului Local Municipal, proiecte administrative majore au fost blocate chiar de către consilierii social-democrați.

„Având în vedere atitudinea ostilă a conducerii locale a PSD și a unei părți importante a consilierilor locali PSD, apreciez că nu mă mai regăsesc în posturile de conducere din care am demisionat”, a explicat Constantin Toma.

Constantin Toma a lăsat să se înțeleagă că tensiunile locale nu sunt întâmplătoare, ci reprezintă o „notă de plată” pentru pozițiile sale publice recente. Acesta consideră că ostilitatea colegilor de partid este o reacție directă la criticile sale severe aduse conducerii centrale a PSD, pe care o acuză că a gestionat greșit politicile naționale.

Sunt convins că atitudinea conducerii de la Buzău și a consilierilor locali PSD este legată de critica mea față de politica dusă de conducerea centrală a PSD, care a pus țara într-o situație foarte dificilă!”, a punctat edilul.

În ciuda divorțului politic de structurile de conducere ale PSD, Constantin Toma a ținut să își liniștească electoratul și să transmită un mesaj de continuitate pe plan administrativ. Mai trebuie menționat că, pentru a nu-și pierde funcția de primar, Constantin Toma nu a reenunțat și la calitatea de membru al PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button