ȘTIRILE ZILEI

JUPITER la Buzău | 11 percheziții într-o singură zi pe filiera deșeurilor! Rețineri, zeci de mașini dezmembrate și tone de componente ridicate

O amplă acțiune desfășurată în județul Buzău în cadrul operațiunii naționale JUPITER a scos la iveală suspiciuni privind gestionarea ilegală a deșeurilor în două dosare distincte. Polițiștii au făcut percheziții în Cochirleanca, Mărăcineni și Săpoca, iar în unul dintre cazuri au dispus reținerea a două persoane.

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii buzoieni au pus în executare, luni, 9 iunie, nu mai puțin de 11 mandate de percheziție domiciliară în două anchete care vizează infracțiuni privind regimul deșeurilor.

Primul dosar a fost instrumentat de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Buzău, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat. În acest caz au fost efectuate 7 percheziții în comuna Cochirleanca.

Potrivit anchetatorilor, patru reprezentanți ai unei societăți comerciale, o femeie și trei bărbați, cu vârste între 20 și 47 de ani, sunt suspectați că ar fi desfășurat activități neautorizate de dezmembrare auto. În urma acestor activități, piesele provenite din vehicule ar fi fost depozitate necorespunzător, iar deșeurile rezultate ar fi fost incendiate.

În timpul descinderilor, polițiștii au ridicat 49 de autovehicule aflate în diferite stadii de dezmembrare și aproximativ 15 tone de componente și piese auto provenite din astfel de activități.

Cercetările continuă pentru documentarea unor posibile infracțiuni privind eliminarea, deținerea și păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, precum și pentru incendierea deșeurilor.

Al doilea dosar a fost instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Buzău, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

În această cauză au fost puse în executare 4 mandate de percheziție în Mărăcineni și Săpoca.

Din datele anchetei reiese că doi bărbați, de 43 și 47 de ani, angajați ai unui serviciu de salubrizare, ar fi eliminat în perioada 2024–2025 cantități importante de deșeuri prin depozitare direct pe sol, în zone neautorizate. Ulterior, deșeurile ar fi fost îngropate.

În urma probelor administrate până în acest moment, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore.

În cadrul perchezițiilor au fost ridicate mai multe medii de stocare și alte mijloace de probă care urmează să fie analizate de anchetatori.

Polițiștii continuă cercetările pentru infracțiuni privind îngroparea deșeurilor și eliminarea ori păstrarea acestora în afara spațiilor autorizate.

Pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button