Bărbat din Râmnicu Sărat, reținut după ce și-ar fi încălcat ordinul de protecție

Un bărbat de 30 de ani din Râmnicu Sărat a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat măsurile impuse printr-un ordin de protecție emis în favoarea fostei sale soții.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, cercetat pentru nerespectarea ordinului de protecție.
Ordinul fusese emis de Judecătoria Râmnicu Sărat în data de 6 mai, pentru o perioadă de trei luni. Acesta îi interzicea bărbatului să ia legătura cu fosta soție și să se apropie la mai puțin de 100 de metri de aceasta, de locuința sau de locul ei de muncă.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în cursul zilei de 2 iulie, bărbatul s-ar fi deplasat la locul de muncă al fostei soții, încălcând astfel obligațiile stabilite prin ordinul de protecție.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorilor.