TENSIUNI în CLM Buzău pe proiectul Bloomberg | Haritina Crăiță a cerut protejarea Crângului și a Parcului Marghiloman. Consilierul Dragoș Giurgea: „Ce vreți, doamnă, să ne mănânce șerpii?”

Ședința de joi a Consiliului Local Municipal Buzău, în care a fost dezbătut proiectul privind participarea municipiului în programul „Youth Climate Action Fund”, finanțat de Bloomberg Philanthropies, a fost marcată de un schimb de replici între expertul judiciar Haritina Crăiță, reprezentanții Executivului și unii consilieri municipali.
Invitată să își prezinte observațiile, Haritina Crăiță a susținut mai multe amendamente prin care a solicitat introducerea unor garanții explicite privind protejarea Pădurii Crâng și a Parcului Dendrologic Alexandru Marghiloman.
Ea a cerut ca proiectele ce vor putea fi finanțate prin program să nu poată fi implementate pe suprafețele acestor arii și să fie interzise orice intervenții care ar putea afecta biodiversitatea.
„Insist să fie introdus acest amendament. Vreau să fie foarte clar că nu ne putem atinge cu niciun fel de proiect de Parcul Crâng și de Parcul Marghiloman”, a declarat Haritina Crăiță.
În intervenția sa, aceasta a reluat și criticile privind modul în care este administrată Pădurea Crâng, afirmând că hotărârile judecătorești privind regimul de protecție al acesteia nu sunt respectate și că amenajamentul silvic nu a fost modificat nici până în prezent.

Momentul a fost întrerupt de intervenția consilierului municipal Dragoș Giurgea, care i s-a adresat Haritinei Crăiță din sală:
„Dar ce vreți, doamnă, să ne mănânce șerpii și bălăriile, în Crâng?”
Crăiță i-a răspuns imediat:
„Care șerpi, domnule? Pădurea e pădure.”
Alegând o astfel de abordare în locul unui dialog pe marginea amendamentelor propuse de Crăiță, Dragoș Giurgea a mutat discuția într-un registru care nu își avea locul într-o ședință a CLM.
Schimbul de replici a stârnit reacții în sala de ședință, iar președintele de ședință a intervenit pentru continuarea dezbaterilor.
Discuție aprinsă cu viceprimarul Ionuț Apostu

În timpul intervenției, Haritina Crăiță a avut un schimb de replici și cu viceprimarul Ionuț Apostu, pe tema măsurilor privind Pădurea Crâng și a efectelor proceselor câștigate în instanță. Aceasta a respins afirmațiile potrivit cărora acțiunile sale în instanță ar fi blocat intervențiile necesare în pădure și a susținut că demersurile sale au urmărit exclusiv instituirea unor măsuri de protecție și respectarea regimului de rezervație naturală.
„Procesul meu pentru Crâng a vizat cu totul altceva: protejarea Crângului și instituirea zonelor de protecție strictă”, a afirmat aceasta.
Ulterior, viceprimarul Ionuț Apostu a precizat că amendamentul privind protejarea spațiilor verzi nu a fost preluat deoarece, în opinia executivului, finanțarea Bloomberg este destinată exclusiv unor proiecte de mici dimensiuni.
„Finanțarea prin Fondul pentru Acțiune Climatică a Tinerilor este destinată unor proiecte locale de mici dimensiuni, cu caracter educațional, comunitar și de implicare civică a tinerilor, nu unor intervenții care presupun transformarea terenurilor, decopertări sau lucrări cu impact asupra ariilor naturale ori spațiilor verzi”, a declarat viceprimarul.
Deși propunerile sale nu au fost preluate în forma solicitată, Haritina Crăiță și-a susținut până la capăt punctul de vedere în fața Consiliului Local, în pofida schimburilor de replici și a intervențiilor care i-au întrerupt discursul. Prezența sa a transformat o ședință ce părea una de rutină într-o dezbatere pe fondul proiectului și asupra modului în care acesta urmează să fie implementat.
În final, proiectul de hotărâre privind participarea Municipiului Buzău în programul Youth Climate Action Fund a fost supus votului CLM și a fost aprobat.