Ce i-a făcut un polițist unei bătrâne în Piața Centrală din Buzău (VIDEO)

O bătrânică vinde brânză în Piața Centrală din Buzău, așezată pe vine, lângă o găleată. Nu are tarabă și își ține marfa direct în recipient. La un moment dat, un polițist local de la Ordine Publică îi cerut să plece.
Femeia nu protestează, nu ridică vocea și nu a încearcă să se certe cu polițistul. Își strâns pur și simplu bucățile de brânză, una câte una, și le pune înapoi în găleată.
Apoi pleacă sub o ploaie de jigniri.
„Dar chiar așa de încăpățânată te-ai făcut! Stai acolo ca nesimțita!”, îi strigă polițistul, în văzul lumii, în timp ce femeia își adună marfa, gârbovită și mai mult de teamă și de rușine.
Este scena surprinsă în Piața Centrală de reporterii Știri din Surse Buzău, cei care ne-au pus la dispoziție materialul video de mai jos.
În jurul femeii mai erau și alți vânzători care își expuneau marfa pe alee, din sacoșe sau din traistă. Unii vindeau usturoi și alte produse, în același mod improvizat.
Nu contestă nimeni că piața trebuie să funcționeze după reguli, că poate bătrâna (doar ea) nu avea voie să vândă acolo, problema este felul în care i s-a vorbit.
Chiar așa, nu mai există niciun strop de umanitate? Înainte să o jignească și să o alunge, polițistul putea măcar să o întrebe de ce vinde acolo ;i poate ar fi aflat de ce o femeie de vârsta ei stă pe vine, cu o găleată de brânză, în piață. Cine știe dacă nu ar fi aflat o poveste care să-l facă să stea puțin pe gânduri înainte de a o umili.

Țigările vândute pe sub mână, o problemă veche în Piața
În aceeași Piață Centrală, însă, comerțul cu țigări vândute pe sub mână continuă să fie ceva obișnuit. Buzoienii care trec des prin zonă sunt abordați de fiecare dată de persoane care vând țigări netimbrate, iar lucrul acesta se întâmplă de ani buni.
În schimb, bătrânica din imagini este alungată pentru că vinde brânză dintr-o găleată. Hrană sănătoasă. Când omul din fața dumneavoastră nu se poate apăra, e mai ușor să vă faceți treaba, domnilor polițiști? În cazul celor care vând țigări pe sub mână, însă, treaba polițiștilor nu prea se vede.
Acești oameni nici măcar nu se feresc. Abordează trecătorii direct, fără teama că printre cei cărora le oferă țigări s-ar putea afla un polițist, un jandarm, un avocat sau pur și simplu cineva care ar putea sesiza autoritățile.
O fac la vedere și cu o siguranță care lasă impresia că nu se așteaptă să fie deranjați.
Asta arată cum se face, în realitate, controlul într-un loc în care comerțul ilegal cu țigări este atât de vizibil.
Polițiștii de la Pază nu trebuie confundați cu cei de la Ordine Publică
Incidentul ar trebui privit puțin și în contextul conflictului dintre Primăria Buzău și angajații Poliției Locale.
Primarul Constantin Toma încearcă, inclusiv în instanță, să reducă sau să reorganizeze structuri și posturi din Poliția Locală. Printre angajații vizați se află și cei care asigură paza în școli.
Aici lucrurile trebuie diferențiate.
Polițiștii locali care asigură paza în școli sunt necesari. Nu poți înlocui prezența fizică a unui om cu o cameră de supraveghere și să pretinzi că ai rezolvat aceeași problemă.
Pe de altă parte, polițiștii de la Ordine Publică sunt cei care ar trebui să asigure ordinea în spațiile publice și să intervină în situații precum cea din Piața Centrală. Astfel de imagini afectează inclusiv imaginea polițiștilor locali care își fac corect treaba.
Ideea ar fi că nu toți angajații Poliției Locale trebuie puși în aceeași oală.
Gazeta Buzoiană va solicita un punct de vedere oficial conducerii Poliției Locale Buzău în legătură cu acest incident.
Vom cere să ni se spună dacă femeia avea dreptul să vândă în acel loc, în baza căror prevederi i s-a cerut să plece și dacă limbajul folosit de polițist este considerat acceptabil în relația cu un cetățean.
Da, poate că regulamentul spune că femeia nu avea voie să vândă acolo, dar nu spune că trebuia să fie și jignită.
Sursa VIDEO: Stiri din Surse Buzău