EDUCAȚIEPOLITICĂ

Scutelnici | O școală care funcționa bine a fost sacrificată pe altarul ambițiilor politice! Directoarea, neafiliată politic, înlocuită cu un liberal

Ambițiile politice fac ravagii și în școlile în care lucrurile merg bine. La Scutelnici, o directoare cu peste 40 de ani de învățământ în aceeași comună a fost înlocuită chiar la începutul noului an școlar, înainte de concursul pentru ocuparea funcției. În locul Mariei Raban, la Școala Gimnazială Scutelnici a fost numit director profesorul de sport Ionuț Mîndruță, membru PNL și fost candidat al partidului la Primăria Poșta Câlnău. Schimbarea a stârnit nemulțumiri în rândul comunității, iar primarul comunei, Constantin Rusen, spune că nu înțelege de ce Inspectoratul Școlar Județean nu a așteptat concursul și nici care sunt motivele pentru care o directoare despre care spune că a făcut performanță a fost înlocuită.

Situația de la Scutelnici ne-a fost adusă în atenție în aceeași zi în care președintele PNL Buzău, deputatul Adrian Mocanu, a susținut că funcțiile de director din școli nu trebuie să fie „premii pentru fidelitate” și că actualele concursuri pentru ocuparea posturilor de conducere sunt corecte.

În comuna Scutelnici, însă, lucrurile se văd însă diferit. Primarul Rusen spune că profesorul Maria Raban a ocupat funcția de director al Școlii Gimnaziale din Scutelnici timp de aproximativ patru ani și are peste 40 de ani de activitate în învățământ, toți în aceeași comunitate și nu a făcut politică niciodată. Are toate gradele didactice, iar mandatul său de director expirase, dar a primit o delegare de ocupare a funcție, până la organizarea concursului.

Potrivit edilului, IȘJ i-a transmis o delegare pentru începutul lunii septembrie pentru Maria Raban, dar imediat după aceea a venit profesorul de sport Ionuț Mîndruță, care a anunțat că are dispoziție de numire în funcția de director.

Primarul comunei Scultenici, Constantin Rusen

„Am mers la ISJ la generala și am spus să nu facă schimbări, fiindcă lucrurile merg foarte bine și nu este doar meritul Primăriei, ci și al directoarei”, spune primarul Rusen Constantin, care a ținut să enumere rezultatele pe care le consideră legate de activitatea conducerii școlii: zeci de proiecte derulate, schimbarea atmosferei și a disciplinei în școală, promovabilitate ridicată, activități extracurriculare și rezultate foarte bune la competițiile școlare.

Printre proiectele aduse în atenție de primar se află înființarea unui ansamblu de dansuri populare și achiziționarea de costume tradiționale pentru copii, participarea a doi elevi ai școlii la Olimpiada de Limba Română, unde, spune primarul, din cei cinci copii care s-au calificat, doi au fost elevi ai Școlii Gimnaziale Scutelnici.

Principala nemulțumire a edilului este aceea că, în condițiile în care urma să fie organizat concursul pentru ocuparea funcției de director, Inspectoratul Școlar a făcut numirea înainte ca procedura să fie finalizată. „De ce nu a avut răbdare până la concurs?”, Pe mine mă interesează doar ca lucrurile să funcționeze, iar școala să fie etalon”, spune Rusen Constantin.

Ionuț Mîndruță, noul director al Școlii Gimnaziale Scutelnici

Relația dintre primar și noul director a devenit tensionată încă dinainte ca Ionuț Mîndruță să preia efectiv conducerea școlii. Rusen povestește că, în cursul anului trecut, acesta ar fi avut mai multe conflicte în cancelarie și ar fi încercat să creeze tensiuni. Unul dintre episoade a avut legătură cu o profesoară de matematică numită suplinitor, dar aflată în curs de specializare, situație care a creat tensiuni. Aflat într-o vizită administrativă în școală, s-a pomenit în mijlocul acestui conflict și a cerut puțină înțelegere pentru noua profesoară,moment în care, Ionuț Mândruță, care la acel moment nu era director, i-a pus primarului următoarea întrebare: „În ce calitate vă dați dumneavoastră cu părerea referitor la profesoara de matematică?”Situația respectivă, dar și starea de spirit care domnește acum la Scutelnici după numirea noului director a fost adusă la cunoștința noii conduceri a IȘJ, zilele trecute, unde primarul a mers personal pentru a transmite că nu vede cum ar putea colabora cu noul director: „Eu nu pot colabora cu acest om”, a explicat primarul, care a precizat că, „printre ghilimele, așa, mi s-a dat de înțeles că așa trebuie să stea lucrurile odată ce conducerea Inspectoratului este alta”

Revenind la replica noului director cu privire la calitatea în care un primar pune întrebări, trebuie precizat că în orice unitate de învățământ, administrația locală are un rol concret. Primarul sau reprezentantul UAT participă la conducerea administrativă a școlii prin consiliul de administrație, iar autoritatea locală are responsabilități importante privind finanțarea complementară, investițiile, reparațiile, dotările, securitatea și sănătatea, activitățile educative și alte cheltuieli care țin de funcționarea școlii. Legea permite, de asemenea, UAT-urilor să finanțeze din venituri proprii programe și activități educaționale. Cu alte cuvinte, primarul nu stabilește ce și cum predă un profesor și nu se poate substitui conducerii școlii în activitatea didactică, dar nici nu este un străin de ceea ce se întâmplă în școala din comunitatea pe care o conduce.

Iar primarul din Scutelnici spune că a investit bani și resurse în școală și că susține numeroase activități pentru copii, așa încât, în ultimii ani, a dezvoltat mai multe activități pentru elevi.

De pildă, o tabără pentru aproximativ 20 de copii este plătită de Primărie, iar fosta directoare i-a însoțit de fiecare dată pe copii pentru a le purta de grijă, iar la concursurile folclorice desfășurate în weekend, domnia sa a fost întotdeauna prezentă.

Demn de menționat este și faptul că școala din Scutelnici are toate autorizațiile necesare și beneficiază de investiții în infrastructură și siguranț, precum autorizații ISU și DSP, sistem de detectare și alarmare în caz de incendiu, precum și camere de supraveghere în clase, instalate cu acordul părinților. De asemenea, există și proiecte europene, iar școala are aprobată autorizația pentru acreditarea Erasmus.

„Toate acestea sunt meritele fostei doamne directoare ”, spune Rusen Constantin.

Un alt exemplu dat de primar este situația celor 17 copii din comună care s-au înscris la cursuri postliceale. Pentru ca aceștia să poată continua studiile, administrația locală trebuie să găsească o soluție de transport, iar pentru a îndeplini acest obiectiv, primarul consideră că este nevoie de o bună colaborare cu conducerea școlii, încât toți elevii să beneficieze de această facilitate în cele mai bune condiții, fără a afecta orarul școlar.

Problema primarului din Scutelnici este aceea că nu înțelege ce a stat la baza numirii noului director.

„Ce l-a recomandat pe domnul Mîndruță să ocupe funcția de director, un profesor care nu a ieșit în evidență cu nimic?”, întreabă primarul.

În același timp, spune că nu are nimic împotriva concursului și că și-ar dori ca funcția să fie ocupată de cel mai bun candidat, dat fiind faptul că la concurs sunt interesați să mai participe și alți profesori, mai puțin fosta directoare, Maria Raban.

Problema este că, până la concurs, școala are deja un director numit și nimeni nu înțelege de ce, dacă oricum urma concursul, a fost nevoie de o schimbarea făcută chiar la începutul anului școlar.

Schimbarea conducerii nu a rămas fără reacții în comunitate. Părinții elevilor școlii gimnaziale sunt revoltați și unii dintre ei vor să meargă la Inspectoratul Școlar pentru a protesta.

Edilul spune că situația este cu atât mai greu de înțeles cu cât școala avea proiecte în derulare și rezultate care, în opinia sa, justificau continuitatea fostului director până la organizarea concursului.

Cazul de la Scutelnici apare exact în mijlocul disputei politice declanșate de schimbările făcute de noua conducere a IȘJ Buzău, context în care liderul liberalilor, Adrian Mocanu, a declarat, joi, că funcțiile de director nu trebuie împărțite între „ai noștri” și că oamenii buni din sistem trebuie să participe la concursuri.

În care președintele PNL Buzău spune că funcțiile de director nu sunt „premii pentru fidelitate”, cazul de la Scutelnici este unul dintre cele în care comunitatea locală așteaptă să vadă dacă această afirmație se confirmă și în practică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button