Buzăul își construiește viitorul în fotbal! Marcel Ciolacu anunță o academie de fotbal la Buzău

Buzăul face primii pași către înființarea unei academii de fotbal pentru copii și juniori, un proiect care ar urma să se adreseze tinerilor din întreg județul, indiferent dacă provin din municipiu, din celelalte orașe sau din mediul rural.
Planul a fost discutat de președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, cu reprezentanții Federației Române de Fotbal, în cadrul unei întâlniri la care au participat președintele FRF, Răzvan Burleanu, directorul tehnic Mihai Stoichiță și directorul de dezvoltare Felix Grigore.
Discuțiile s-au concentrat pe viitorul fotbalului buzoian și, în special, pe dezvoltarea sectorului juvenil, administrația județeană dorind crearea unei structuri care să identifice și să pregătească tinerii cu potențial din întreg județul.
„Sportul începe cu investiția în copii. Am avut o întâlnire foarte bună cu președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, alături de directorul tehnic Mihai Stoichiță și de directorul de dezvoltare, Felix Grigore. Am discutat despre viitorul fotbalului buzoian și despre pașii necesari pentru dezvoltarea sectorului de copii și juniori”, a transmis Marcel Ciolacu.
Președintele Consiliului Județean spune că viitoarea academie nu ar trebui să se limiteze la copiii din municipiul Buzău, ci să ofere o șansă și tinerilor din localitățile rurale, acolo unde accesul la infrastructură și la pregătire de specialitate este mult mai redus.
„Ne dorim să construim, la Buzău, o academie de fotbal care să ofere șanse copiilor din întreg județul, atât din mediul urban, cât și din mediul rural. Talente există, iar datoria noastră este să le oferim condiții pentru a se dezvolta”, a precizat Ciolacu.
Noua bază sportivă ar urma să fie gata în septembrie
Un element important pentru dezvoltarea fotbalului juvenil îl reprezintă și baza sportivă construită la ieșirea din municipiul Buzău, investiție realizată printr-un program al Guvernului României, prin Compania Națională de Investiții.
Marcel Ciolacu, alături de reprezentanții FRF, a vizitat obiectivul, iar constructorul a dat asigurări că lucrările vor fi încheiate în luna septembrie.
„Am vizitat și baza sportivă de la ieșirea din municipiul Buzău, realizată printr-un program al Guvernului României, alături de Compania Națională de Investiții. Constructorul ne-a asigurat că, în luna septembrie, investiția va fi finalizată și predată pentru a fi folosită de copiii și juniorii din județ”, a mai transmis președintele CJ Buzău.
Proiectul academiei vine într-un moment în care fotbalul buzoian încearcă să își reconstruiască baza de selecție și de pregătire a tinerilor. Miza anunțată de conducerea Consiliului Județean este una pe termen lung: formarea unor generații de jucători locali care, în timp, să poată susține și o echipă a Buzăului la un nivel important în fotbalul românesc.
În acest sens, Marcel Ciolacu susține că rezultatele nu pot apărea fără investiții constante în infrastructură și, mai ales, fără un sistem construit de la nivelul copiilor și juniorilor.
„Cred că performanța începe cu infrastructura și cu investiția în cei mici. Dacă vrem ca Buzăul să aibă, pe termen lung, o echipă puternică la nivel național, trebuie să construim mai întâi o bază solidă pentru generațiile care vin din urmă. Asta ne propunem și în această direcție vom continua să investim”, a transmis Marcel Ciolacu.
Înființarea academiei ar crea astfel o structură dedicată descoperirii și pregătirii tinerelor talente din județ, în timp ce noua bază sportivă, care ar urma să fie predată în septembrie, ar putea asigura o parte din infrastructura necesară pregătirii copiilor și juniorilor.


