ADMINISTRAȚIE

„Orașul inteligent” stinge lumina! Buzăul ar putea rămâne în beznă după miezul nopții

Criza energetică începe să producă efecte și la nivelul administrațiilor locale, iar la Buzău, ca de obiecei, se pune în discuție una dintre cele mai radicale variante și anume oprirea completă a iluminatului stradal după ora 24.00.

Informația apare în contextul în care autoritățile din mai multe orașe caută soluții pentru reducerea consumului de energie electrică. La Buzău însă, municipalitatea vorbește de ani întregi despre modernizare, eficiență energetică și tehnologii inteligente, iar acum s-ar putea ajunge la cea mai simplă metodă de economisire posibilă, stingerea luminii.

Potrivit mass- mediei locale, a redus deja, încă de anul trecut, cheltuielile cu iluminatul nocturn, astfel că una dintre puținele măsuri care ar mai rămâne ar fi oprirea totală a iluminatului stradal după miezul nopții. Asta înseamnă că pentru șefii administrației locale iluminatul public este un fel de bec din sufragerie, pe care îl stingi când factura devine prea mare și nu un serviciu public care are legătură directă cu siguranța oamenilor.

Trotuarele, trecerile de pietoni și intersecțiile nu dispar după ora 24.00

Regulamentul serviciului de iluminat public al municipiului Buzău spune că iluminatul stradal deservește căile de circulație publică, străzile, trotuarele, piețele, intersecțiile, parcările, trecerile de pietoni, podurile și pasajele.

Cu alte cuvinte, exact locurile în care vizibilitatea este esențială pentru siguranță.

După miezul nopții circulă mai puține mașini și mai puțini pietoni, dar asta nu înseamnă că orașul se închide.

Există oameni care ies de la serviciu noaptea, angajați care intră în schimburi, taximetriști, șoferi, persoane care merg spre gară, spre spital sau pur și simplu se întorc acasă.

Pentru aceștia, iluminatul stradal nu este un moft. În mod normal Bez­na ar trebui să fie ultima soluție, după ce Primăria a epuizat toate celelalte variante de reducere a consumului.

Primăria și-a propus chiar ea să reducă consumul prin eficientizare

Potrivit aceleaiași surse, Primăria aduce drept argument faptul că în Planul de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă al municipiului este prevăzută, pentru iluminatul public, o reducere a consumului de energie cu aproximativ 500 MWh pe an față de nivelul din 2022. Asta înseamnă că administrația locală are deja pe hârtie obiectivul de a reduce consumul prin măsuri de eficientizare.

Mai mult, regulamentul local prevede utilizarea corpurilor de iluminat cu tehnologie LED și vorbește despre selectarea unor tehnologii adecvate și eficiente.

Tocmai de aceea, dacă după investiții, modernizări și ani de discurs despre eficiență energetică ajungem la varianta „stingem lumina după 12”, Primăria Buzău are câteva explicații de dat.

Cât consumă în prezent iluminatul public?

Cu cât a scăzut consumul după modernizarea sistemului?

Ce economie concretă s-ar realiza prin oprirea iluminatului după miezul nopții?

Și, mai ales, ce analiză privind siguranța rutieră și siguranța pietonilor a fost făcută înainte ca o asemenea variantă să fie luată în calcul?

Fără aceste cifre, „facem economie” este prea puțin pentru a justifica lăsarea unui oraș întreg în întuneric.

Economia începe cu becul de deasupra trecerii de pietoni?

Da, teoretic este firesc ca într-o situație energetică dificilă administrația să reducă risipa, numai că există o diferență între reducerea risipei și reducerea unui serviciu public care ține de siguranța cetățeanului.

Primăria poate începe, foarte furmos, cu programarea inteligentă a corpurilor de iluminat și cu eliminarea consumurilor care nu sunt indispensabile.

Administrația buzouanp cere ani la rând bani pentru modernizare, digitalizare și eficiență energetică, pentru ca atunci când energia devine o problemă să descopere că cea mai „bună” soluție este să stingă luminile orașului

Înainte să stingă iluminatul după miezul nopții, municipalitatea ar trebui să publice înainte cifrele consumului actual, economia estimată și variantele alternative analizate.

Altfel, nu este corect să li se ceară buzoienilor să accepte bezna fără să știe nici măcar cât economisește orașul din ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button