GAZETA DE INVESTIGAȚII

EXCLUSIV | Curtea de Conturi arată cu degetul către Consiliul de Administrație al URBIS-SERV! Control „insuficient”, cheltuieli peste limită și milioane de lei neîncasate

Ultimul raport al Curții de Conturi, publicat pe 3 august 2026, scoate la iveală o serie de probleme serioase la societatea municipalității buzoiene, URBIS-SERV SRL, care gestionează o parte importantă din serviciile orașului. Auditorii au constatat nereguli la achiziții, cheltuieli peste nivelul permis de veniturile realizate, milioane de lei de recuperat și deficiențe majore în controlul intern.

Raportul verifică activitatea URBIS-SERV din perioada 2023-2024, iar concluziile Curții de Conturi sunt suficient de clare încât să nu mai poată fi puse pe seama vreunei dispute politice, a criticilor apărute pe Facebook sau a „erorilor umane”.

Achiziții de 1,13 milioane de lei, făcute printr-o procedură neconformă

Una dintre principalele probleme descoperite de auditori privește modul în care URBIS-SERV a făcut achiziții pentru executarea contractelor cu Primăria Buzău.

În 2024, societatea a încheiat șapte contracte pentru refacerea unor trotuare și alei, în valoare totală de 1.135.145,10 lei fără TVA, folosind procedura „cerere de ofertă”.

Curtea de Conturi a arătat că, în aceste situații, trebuiau aplicate prevederile legislației achizițiilor publice, iar auditorii au constatat lipsa unor reguli de publicitate și transparență, precum și încălcarea principiilor privind tratamentul egal și nediscriminarea.

Pentru această abatere a fost aplicată o amendă de 30.000 de lei.

„În conformitate cu art. 226, alin. (1) și art. 227, alin. (1) din Legea nr. 98/2016, echipa de audit a stabilit cuantumul amenzii la suma de 30.000 lei și a fost aplicată SC Urbis Serv SRL Buzău, reprezentată de Cuza Dan, în calitate de director executiv, fiind întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 3/10.10.2025.”, se arată în document

Recomandarea instituției de control este ca URBIS-SERV să-și modifice procedurile interne astfel încât acestea să fie conforme cu legislația.

Peste 2,3 milioane de lei cheltuiți peste nivelul calculat de auditori

Raportul scoate la iveală probleme și în modul în care URBIS-SERV și-a gestionat veniturile și cheltuielile.

În 2023, URBIS-SERV a realizat venituri de 27,18 milioane de lei, dar a avut cheltuieli de 28,35 milioane de lei.

Curtea de Conturi a stabilit că, raportat la veniturile efectiv realizate, nivelul maxim al cheltuielilor era de 26,54 milioane de lei. Rezultă o depășire de 1,817 milioane de lei, adică peste 18,17 miliarde de lei vechi.

În 2024, veniturile au fost de 30,96 milioane de lei, iar cheltuielile de 31,21 milioane de lei. Nivelul maxim calculat de auditori era de 30,70 milioane de lei, rezultând încă o depășire de 514.378 de lei, adică peste 5,14 miliarde de lei vechi.

În total, diferența celor doi ani trece de adică peste 2,3 milioane de lei, adică 23 de miliarde de lei vechi.

Curtea de Conturi pune aceste probleme inclusiv pe seama implicării insuficiente a Consiliului de Administrație în urmărirea și coordonarea activității societății. Și aici nu putem să nu amintim faptul că fiecare dintre membrii CA al Urbis Serv primește lunar pentru o singura intalnire o indemnizație de aproape o mie de euro.

7 milioane de lei de recuperat, mare parte de la Primăria Buzău

Raportul arată că la sfârșitul lui 2024, URBIS-SERV avea creanțe totale de 6.878.457,93 lei, iar din această sumă, 6.677.841,71 lei, adică aproximativ 97%, reprezentau bani de recuperat de la Municipiul Buzău.

Se mai specifică în document că situația se agravase față de 2023, când creanțele totale erau de 4,03 milioane de lei, iar aproximativ 96% proveneau tot de la municipalitate.

Cu alte cuvinte, societatea municipalității ajunsese să aibă de recuperat de la Primăria Buzău aproape 6,7 milioane de lei.

Curtea de Conturi a verificat și modul în care URBIS-SERV și-a urmărit banii de primit.

În 24 de contracte cu Primăria Buzău nu fuseseră prevăzute clauze penalizatoare pentru plata întârziată, iar în alte 14 contracte, clauzele existau, dar penalitățile pentru întârziere nu au fost calculate, înregistrate și încasate. Mai pe înțeles, URBIS-SERV avea milioane de lei de primit, dar nici măcar penalitățile prevăzute în contracte nu au fost întotdeauna cerute.

Curtea a recomandat identificarea tuturor cazurilor și recuperarea sumelor datorate.

Parcurgând mai departe documentul aflăm că problemele nu se opresc la bani. Curtea de Conturi a constatat că URBIS-SERV nu a realizat autoevaluarea sistemului de control intern managerial și nu a întocmit raportul anual aferent anilor 2023-2024.

Societatea nu avea nici măcar un plan de continuitate a activității în cazul unor evenimente care ar fi putut provoca întreruperi. Mai mult decât atât, în organigramă exista un compartiment de audit intern, însă postul de auditor era vacant.

Curtea de Conturi mai notează că, deși au existat demersuri pentru ocuparea postului, nu a fost angajată nicio persoană, iar în perioada verificată, auditarea situațiilor financiare s-a făcut prin servicii externe.

Constatările Curții de Conturi confirmă, separat, existența unor probleme concrete în administrarea societății, cum ar fi achizițiile neconforme, cheltuielile peste limite, creanțele importante, penalitățile neîncasate și deficiențe de control intern.

Conducerea URBIS-SERV nu a avut obiecții la constatările auditorilor

Din raport mai aflăm că la ședința de conciliere din 15 ianuarie 2026, reprezentanții URBIS-SERV nu au formulat puncte de vedere divergente față de constatările auditorilor. Curtea de Conturi a stabilit apoi termene de trei luni de la comunicarea raportului pentru implementarea recomandărilor.

De altfel, raportul auditorilor Curții de Conturi arată că, cel puțin pe periuoada verificată, activitatea URBIS-SERV nu a fost urmărită și controlată așa cum ar fi trebuit, nici de către mebrii Consiliului de Administrație și nici de cei care aveau acest rol în cadrul societății.

URBIS-SERV are la dispoziție trei luni de la comunicarea raportului pentru a pune în aplicare recomandările și pentru a înlătura deficiențele constatate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button