Bărbat ridicat de polițiști după ce a luat de mână, pe stradă, o elevă de 12 ani pe care nu o cunoștea

Un bărbat a fost luat în custodie de Poliţie pentru a fi audiat, după ce ar fi abordat şi luat de mână o elevă în vârstă de 12 ani, în timp ce se deplasa către şcoală.
Potrivit unor surse din Poliţie, joi, în jurul orei 11:30, o elevă a Şcolii Nr.11 din municipiul Buzău ar fi fost abordată şi luată de mână de un bărbat, pe stradă, în timp ce deplasa spre cursuri. În acel moment, pentru că nu l-a cunoscut, eleva s-ar fi smucit din mâna bărbatului, a strigat şi a fugit spre şcoală, în zonă fiind prezente mai multe persoane. Printre cetăţenii care erau în preajma şcolii se afla şi un poliţist în timpul liber, care a surprins momentul în care eleva s-a speriat şi ar fi spus că nu îl cunoaşte pe bărbatul respectiv. La faţa locului au ajuns la scurt timp poliţiştii care l-au luat în custodie pe suspect.
Bărbatul nu a fost cooperant în fața polițiștilor
Conform aceloraşi surse, în momentul în care a fost dus la Poliţie pentru a oferi clarificări în legătură cu cele întâmplate, bărbatul nu era cooperant.
„Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 52 de ani din localitatea Unguriu, la acest moment bărbatul este în custodia poliţiştilor care continuă activităţile şi demersurile procedurale, sub coordonarea Parchetului, pentru clarificarea situaţiei, pentru încadrarea juridică a faptei, şi luarea măsurilor legale ce se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, Ane-Mari Vrapciu.