POLITICĂ

Nicolae Gioabă, candidatul PSD la Primăria Costești, cunoaște bine care sunt nevoile reale ale comunei

Candidatul PSD la Primăria Costesti, Nicolae Gioabă, are 42 de ani și este de profesie veterinar. Este un familist convins, tată a doi copii, iar principiile pe care și-a întemeiat familia îl ajută acum să găsească alături de cei dragi energia de care are nevoie pentru a face lucruri importante pentru comunitatea din care face parte.

A câștigat experiență administrativă din poziția de viceprimar al comunei Costești, pe care a ocupat-o în ultimii patru, iar poziția respectivă l-a ajutat să dobândească viziune și să fie la curent cu problemele reale pe care le are comuna Costești și care sunt cuprinse acum în programul cu care se prezintă în fața alegătorilor.

Funcția de viceprimar nu i-a permis să ia decizii importante și să se implice atât cât și-ar fi dorit în dezvoltarea unei strategii pentru dezvoltarea comunei.

Are în vedere mai multe proiecte și este hotărât să înceapă cu modernizarea tuturor drumurilor comunale. De pildă, DC155 din satul Spătaru, pe care se află și Școala Gimnazială „General Ștefan Gușă”, este unul dintre drumurile cu mari probleme, care tot timpul se inundă, iar Nicolae Gioabă a vrut să se asigure că, indiferent de rezultatul scrutinului de pe 27 septembrie, problema de aici va fi rezolvată odată pentru totdeauna și de aceea a solicitat actualei conduceri a Primăriei să dea startul lucrării de asfaltare a drumului. Dacă va câștiga alegerile, lucrările vor fi extinse în toată comuna Costești. Candidatul PSD la funcția de primar spune că nu mai vrea să vadă copii și profesori nevoiți sa treacă pe podețe improvizate peste bălți uriașe atunci când intra în curtea scolii.

Modelul primarului de succes, pe care își dorește să îl copieze în cazul în care va deveni primar este Constantin Toma, actualul primar al municipiului Buzău și candidatul PSD pentru un nou mandat în aceeași funcție.

„În cei 4 ani de administrație locală am înțeles un lucru foarte important: primarul trebuie să fie într-un dialog permanent cu cetățenii. Viitorul comunei trebuie stabilit împreună cu cetățenii săi.Îmi iubesc copiii și familia și pun educația, sănătatea lor și bunăstarea lor pe primul plan, de aceea vreau să construim împreună un viitor pentru copiii noștri, să investim în sănătatea și educația lor și să se dezvolte alături de părinți, aici, în comuna noastră, în Costești. Știu ce am de făcut pentru a transforma comuna Costești într-o comună dezvoltată și modernă, care să ofere o perspectivă bună pentru noi toți. Vocea cetățenilor este cea pe care o voi asculta cu atenție în următorii 4 ani!”, a explicat candidatul PSD la funcția de primar al Comunei Costești, Nicolae Gioabă.

Nicolae Gioabă este un candidat tânăr care, dacă va primi încrederea alegătorilor, va veni la Primăria Costești cu forțe proaspete de munca, iar alături de el o echipa tânără de consilieri. O bună recomandare pentru Nicolae Gioabă vine din partea actualului președinte al Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, care îl sprijină pentru obținerea funcției respective și care i-a promis tot suportul în cazul în care va deveni primar, pentru a îndeplini promisiunile pe care le-a făcut alegătorilor până la ultima, la fel ca și cei doi actuali vicepreședinți ai CJ Buzău, Adrian Petre și Romeo Lungu.

(P)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button