ADMINISTRAȚIE

Vadu Pașii, comuna care se transformă în fiecare zi!

Vadu Pașii este una dintre comunele buzoiene care se dezvoltă în ritm alert. Pentru sporirea confortului locuitorilor comunei, Primăria a acționat pe mai multe paliere, acțiuni care au avut ca rezultat dezvoltarea infrastructurii, dar și a serviciilor la nivelul comunei Vadu Pașii.

Educația a fost pusă pe primul plan, iar anul trecut, primarul Gheorghe Firon a tăiat panglica școlii din Vadu Pașii, în a cărei reabilitare a investit nu mai puțin de 1 milion de euro, iar anul acesta autoritățile locale au investit peste 2 milioane de euro într-o grădiniță și o sală de sport ultramodernă, care va fi dată în folosință în curând.

Eforturile administrației locale a comunei Vadu Pașii pentru sprijinirea Educației, dar și a beneficiarilor săi, nu se opresc aici. În urmă cu puțin timp, primarul Gheorghe Firon a anunțat public organizarea licitației pentru acordarea suportului alimentar elevilor din comuna Vadu Pasii, licitație care este în curs de desfășurare în SEAP, termenul de depunere oferte fiind de 25.09.2020.

“Am dat o mare atenţie educaţiei pentru că cei mici reprezintă viitorul localităţii. Acum putem spune ca avem condiții bune cu care să concurăm cele mai bune şcoli din judeţ. Ne-am propus ca elevii noştri să înveţe bine ca să poată termina cele mai bune licee şi facultăţi din România”, ne-a declarat primarul localităţii Gheorghe Firon.

O atenție deosebită a fost acordată activității sportive la nivelul comunei Vadu Pașii și nu este vorba doar despre sala de sport ultramodernă care se construiește. Miercuri, primarul Gheorghe Firon a încheiat un contract cu patronul firmei EVG SERVICE, Cosmin Maravela, pentru reabilitarea și modernizarea și întreținerea terenului de fotbal din satul Vadu Pașii. Potrivit contractului, terenul de fotbal va fi dotat cu sistem de irigație cu temporizator, senzori de umiditate, aspersoare îngropate. Terenul va fi îndreptat printr-o tehnologie pe bază laser, va fi tratat și însămânțat corespunzător. Lucrarea va fi finalizată și predată Primăriei în luna aprilie a anului viitor și va putea fi omologat pentru organizarea de meciuri de liga a treia. Firma EVG SERVICE se remarcă printr-o experiență de necontestat în domeniul respectiv. Aceeași firmăm a executat de la 0 terenuri similare în comunele Gălbinași și Cernătești, precum și în alte județe din țară.

De asemenea, o atenție deosebită a fost acordată și asistenței sociale la nivelul comunei Vadu Pașii.

În urmă cu o săptămână a fost finalizată procedura de achiziție a contractului de proiectare și execuție pentru „Unitatea de îngrijire la domiciliu”, care cuprinde: construcție alcătuită din sală de așteptare, cabinet de consultație și toaletă, aparatură medicală, mașină pentru transportul bolnavului dotată cu targă și echipament special.

La finalizarea contractului, personalul medical încadrat va acorda asistență persoanelor vârstnice și cu probleme medicale din comună.

Tot în urmă cu o săptămână a fost lansată licitația pentru construirea platformei de gunoi de grajd în satul Scurtești, care va fi dotată cu urmatoarele tractor, remorcă, încărcător și cisternă pentru uree.

O prioritatea permanentă pentru administrația locală rămân tinerii. Vadu Pașii se numără printre cele câteva comune din județ în care funcționează un program de sprijinire a tinerilor căsătoriți, cu vârste până în 35 de ani, în vederea construcției unei locuințe. Primăria a pus la dispoziție în acest sens terenuri din proprietatea comunei, care au fost lotizate corespunzător pentru a fi puse la dispoziția acestora..

În plus, Primăria Vadu Pașii s-a înscris în Programul Agenției Naționale a Locuinței, ANL, pentru a obține finanțarea necesară construirii a două blocuri de locuințe pentru tineri. Intenția conducerii Primăriei este de a aduce la Vadu Pașii specialiști care să contribuie la dezvoltarea comunei, spcialiști care vor primi în schimb o locuință în blocurile ANL.

De anul trecut comuna Vadu Pașii, care este cea mai mare din județ, își asigură independent serviciile de salubritate după achiziționarea cu bani europeni a unei o mașini de gunoi de peste 160 de mii de euro.

În urma acestei investiții se îndeplinesc normele stricte de protecție a mediului impuse de U.E. și se menține un preț rezonabil la colectarea gunoiului menajer.

Grație unor proiecte care au atras finanțare atât din fonduri guvernamentale cât și europene, comuna Vadu Pașii derulează cea mai mare campanie de modernizarea a drumurilor din comună și urmează să concretizeze alte proiecte prin care la Vadu Pașii va fi introdusă rețeaua de canalizare și, după multe frâne care i s-au pus de către primarul unei comune cu care s-a aflat inițial în parteneriat, conducerea Primăriei a găsit soluția prin care comuna va avea și rețea de alimentare cu gaze naturale.

”Pentru că vremea bună ne-a permis să menținem ritmul lucrărilor anul acesta am prelungit această campanie. În cadrul acestui proiect de 1 milion de euro câștigat în urmă cu doi ani ne-am propus ca cetățenii comunei noastre să aibe aceleași condiții ca și la oraș. Vrem să devenim atractivi și pentru investitori pentru crearea de noi locuri de muncă” , a ținut să sublinieze primarul comunei Vadu Pașii, Gheorghe Firon.

Primarul comunei Vadu Pașii, Gheorghe Firon, spune că obiectivul său este acela de a transforma comuna Vadu Pașii, în următorii ani, într-un veritabil „smart village”, un concept nou care se promovează în România și care înseamnă o comunitate care se dezvoltă folosind inteligent resursele locale și tehnologia, dar care, în același timp, își păstrează identitatea rurală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button