Investiție importantă inaugurată de oficialii Primăriei Buzău (VIDEO)

Vineri, a fost deschis circulației podul rutier care asigură legătura dintre Zona Industrială a Buzăului şi Şoseaua Brăilei și care s-a aflat în reparații capitale de la începutul acestui an. Toate mijloacele de transport auto care merg sau vin dinspre Brăila pot circula din nou pe sub podul rutier.
Primul tronson din pasarela de la Metalurgica, aflat în reabilitare și modernizare, a fost redeschis și traficul rutier a fost reluat normal, atât pe pod, cât și pe sub el.
Conducerea Primăriei municipiului Buzău și reprezentanții constructorului au tăiat împreună panglica de inaugurare, bucuroși că au reușit să redea circulației acest pod, în timp optim.
Deoarece podul peste calea ferată se află într-un stadiu avansat de degradare, traficul greu este restricționat și deviat pe un traseu ocolitor.
Cel mai probabil, chiar și în cazul în care între constructor și Regionala CFR Galați s-ar ajunge la un acord, lucrările de reabilitare nu vor putea începe până în primăvara următoare.
„E al doilea pod nou pe care îl inaugurăm în acest an, după cel de la Marghiloman. Mai rămâne de realizat cel de-al treilea, cel mai dificil, podul peste calea ferată. Lucrările nu vor începe însă până când CFR nu va elibera avizul”, a declarat primarul Constantin Toma.