Senatorul liberal Vlad Pufu va ataca hotărârea prin care Primăria a majorat taxele și impozitele în municipiul Buzău
Subiectul principal al conferinței de presă pe care a organizat-o, miercuri, la sediul PNL, senatorul Vlad Pufu, liderul organizației municipale a partidului, a fost hotărârea Consiliului Local Municipal Buzău, prin care au fost majorate taxele și impozitele locale pentru anul fiscal 2021.
Vlad Pufu s-a prezentat în fața jurnaliștilor cu documentul în mână și a prezentat în detaliu referatul de aprobare și motivele invocate de primarul Constantin Toma pentru a majora obligațiile buzoienilor la bugetul local:
„Voi demonstra că această hotărâre este total nelegală. (…) Una dintre temele mele de campanie a fost recuperarea democrației în județul Buzău. Mulți s-au întrebat ce vreau să spun, iar astăzi a venit momentul să arăt ce înseamnă să dai puterea unui singur partid. După cum știți, Partidul Național Liberal nu participă la niciun fel de majoritate. Nici la cea simplă, nici la cea calificată. Drept urmare, ne-am poment la sfârșitul lunii decembrie cu acea hotărâre prin care se majorează impozitele pentru persoanele fizice începând cu anul 2021. Buzoienii constată în aceste zile cam ce înseamnă această hotărâre și cât de mult afectează bugetul fiecărei familii. Eu am să vă prezint acum o analiză pe care noi am făcut-o și am demonstrat cât de viciată și nelegală este această hotărâre, pe care oamenii de rând nu cred că aveau timp să o facă. (…) Domnul primar a spus că a pus-o în dezbatere, dar în realitate a fost în dezbatere așa cum domnul primar (n.r. Constantin Toma) înțelege dezbaterea. „
Senatorul Pufu a arătat că referatul de aprobare al hotărârii respective nu este argumentat corect și suficient și că se menționează doar faptul că că taxele și impozitele aferente anului în curs se vor menține la nivelul celor de anul trecut și că vor fi indexate cu rata inflației de 3,8 . Ulterior, spune liebralul, ne trimite la Anexa nr. 1, punctele A și B, unde vorbește „doar despre un singur lucru” și anume despre impozitul / taxa pe clădiri pentru anul 2021, care se calculează prin aplicarea unei cote de 0, 12 asupra valorii impozabile a clădirii, în cazul celor rezidențiale și anexelor, iar pentru clădirile nerezidențiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 0,6 asupra valorii care poate fi …și mai jos detaliază. deci este simgrul element care ne trimite la faptul că impozitele ar urma să fie majorate.
„Așa se explică faptul că, în unelel cazuri aceste impozite au venit triple, iar în altele, ați văzut. de 500%. Este singurul element acest procent, acest coeficient, de 0,12%. Ar trebui să ne uităm înapoi în lege și în hotărârile mai vechi și să constatăm că el a crescut de la 0,08% la 0,12%. De fapt aici se ascunde și acestă mărire. „, a mai subliniat senatorul Vlad Pufu, care a prezentat și câteva exemple concrete preluate de la cetățenii care l-au abordat în legătură cu acest subiect, atât persoane fizice, cât și juridice, ale căror afaceri, spune domnia asa, au fost afectate.
În încheiere, Vlad Pufu a precizat că va solicita oficial Instituției Prefectului să se implice în revocarea hotărârii respective, „plasate inteligent la limita dintre ani”, iar dacă demersul său nu va primi răspunsul așteptat, a spus că se va adresa instanției de contencios administrativ:
„Să o reia, să se facă o dezbatere publică reală, să înțeleagă ce înseamnă democrației locală adevărată!” , a încheiat Vlad Pufu.
Poate ar trebui micșorate taxele și în comune,