SĂNĂTATE

Cadouri de la Moș Nicolae pentru copiii internați la Spitalul Județean

Astăzi, de Sfântul Ierarh Nicolae, mare dătător de daruri, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, prin sectorul social, a trimis, la secţiile de Pediatrie şi Chirurgie Pediatrică, pachete cu dulciuri, jucării şi produse de igienă. Produsele au fost distribuite copiilor internați în cele două secții ale spitalului de către preotul misionar Iulian Raicovici, părintele de la Capela Sfântul Pantelimon.

Pe această cale, conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău ține să mulțumească reprezentanților Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei pentru gestul frumos, care a adus bucurie pe chipul copiilor.

Compartiment Relaţii Publice,
Adriana Bunilă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button