SĂNĂTATE

Zeci de copii ajung cu febră mare la Pediatria Spitalului Județean de Urgență Buzău

Zeci de copii din Buzău ajung la spital cu diferite probleme respiratorii. Cei mai mulți au febră foarte mare. Pediatrii estimează că în două săptămâni se va atinge un vârf al îmbolnăvirilor în rândul copiilor. 

Unitatea de Primiri Urgențe Pediatrie din cadrul Spitalului Județean Buzău primește zilnic aproximativ 50 de pacienți, numărul prezentărilor fiind comparabil cu cel înregistrat înaintea pandemiei de coronavirus.

Copiii vin cu probleme respiratorii ușoare, multe dintre ele putând fi tratate acasă, după consultul de specialitate. Pediatrii spun că dacă febra foarte mare persistă câteva zile, iar starea copilului nu este una bună, atunci trebuie să fie adus la spital.

Chiar dacă părinții se prezintă la spital cu cei mici într-un număr mare, medicii avertizează că acesta este doar începutul sezonului, iar vârful ar urma să fie atins în următoarele două sau trei săptămâni.

„În momentul de față putem să spunem că ne-am întors înainte de pandemie, sunt aceleași viroze ca atunci, sunt și câteva cazuri de Covid-19, dar nu ceva deosebit. Sunt cazuri ușoare, în special copiii de liceu, copiii de V-VIII, cei mici nu prea. Au celelalte viroze care erau în mod obișnuit. În marea lor majoritate sunt viroze ușoare, sunt destul de puțini internați cu pneumonii, cu insuficiență respiratorie. Probabil că în următoarele două săptămâni se vor mai accentua virozele”, spune dr. Gina Anica, medic primar în specialitatea Pediatrie.

În prezent, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău primește zilnic între 50 și 60 de pacienți, un număr foarte mare, după cum apreciază specialiștii. Tot ei spun, însă, că buzoienii nu trebuie să se îngrijoreze, pentru că gradul de ocupare al paturilor este de 50 la sută.

Situația însă se va înrăutăți, estimează specialiștii din Spitalul Județean. Nici de gripă nu pare că m-am scăpat în acest sezon. Pediatrii spun că se așteaptă în perioada decembrie – februarie și la un val de gripe, iar pentru asta recomandă deja vaccinarea antigripală, în special la copiii din categoriile de risc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button