Cercetătorii buzoieni îi dau replica lui Năsui: La noi, salariile sunt sub cele din supermarket!

În urma declarațiilor lui Claudiu Năsui despre institutele de cercetare, cercetătorii din Buzău au luat poziție, aducând în prim-plan realitățile din teren: efort constant, lipsă de finanțare și dedicare.
Declarațiile recente ale fostului ministru al Economiei, Claudiu Năsui, care a numit institutele de cercetare „găuri pentru bugetul public” și le-a acuzat că ar exista doar pentru salarizare și posturi de conducere, au stârnit reacții puternice din partea comunității științifice.
Printre cei care au ținut să îi răspundă se numără și cercetătorii de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău, una dintre instituțiile cu tradiție în cercetarea agricolă românească. Cercetătorii buzoieni au postat un mesaj pe rețelele sociale în care au explicat, cu ironie și amărăciune, cum au reușit să mențină vie activitatea stațiunii, în ciuda finanțărilor precare și a lipsei de sprijin real din partea statului.
Știați că la SCDL Buzău se face cercetare din 1957? Nu, nu pentru salarii de Donald Trump, ci pentru semințe. Da, acele lucruri mici care pot hrăni o țară întreagă. De-a lungul vremii, Stațiunea a cunoscut momente de glorie — mai ales înainte de 1989, când cercetarea era chiar un subiect serios. Apoi a supraviețuit cu greu vremurilor, baronilor locali și altor specii interesante din ecosistemul postdecembrist. Cum am rezistat? Cu un singur lucru: pasiunea pentru plante. Într-o țară în care ne-am obișnuit să importăm și aerul dacă se poate, cercetătorii de la Buzău au înțeles că viitorul începe cu o sămânță. Nu cu una importată. Cu una adaptată, crescută și iubită aici.