Parcul Crâng, închis după furtuna care a pus la pământ zeci de arbori

Parcul Crâng, unul dintre cele mai îndrăgite locuri de promenadă din municipiul Buzău, va rămâne închis după furtuna puternică de marți seară, care a lăsat în urmă zeci de arbori rupți sau smulși din rădăcini. Decizia a fost luată de Primăria Buzău pentru a evita producerea unor accidente, în condițiile în care echipele de intervenție vor lucra în următoarele zile la îndepărtarea copacilor afectați.
Primarul municipiului, Constantin Toma, a declarat pentru G4Media că amploarea pagubelor este mult mai mare decât s-a crezut inițial, iar accesul în parc va rămâne restricționat atât timp cât lucrările de degajare și toaletare vor continua.
„Sunt foarte mulți copaci căzuți. Închidem Crângul pentru că este o intervenție de amploare și trebuie să putem lucra în siguranță pe toate aleile pe unde circulă oamenii. Am solicitat Poliției Locale să blocheze accesul în parc, iar echipele sunt deja la fața locului”, a explicat edilul pentru sursa citată mai sus.
Furtuna a produs distrugeri și în alte zone ale orașului. Mai mulți arbori au căzut pe străzi, un acoperiș a fost smuls de vânt de pe un bloc, iar în Târgul Drăgaica mai multe chioșcuri au fost răsturnate de rafalele puternice.
„Vom verifica stradă cu stradă. Au căzut foarte mulți copaci, a fost luat un acoperiș, iar în Drăgaică vântul a ridicat chioșcuri. A fost o nenorocire, dar asta este forța naturii”, a mai spus Constantin Toma.
Marți seară, pompierii buzoieni au avut zeci de intervenții pentru îndepărtarea arborilor prăbușiți, care au avariat autoturisme și au blocat temporar mai multe artere importante din municipiu și din județ.



