Rezultatele la Titularizare 2026, în județul Buzău | Peste jumătate dintre candidați au obținut note peste 7

Inspectoratul Școlar Județean Buzău a publicat marți, 28 iulie, rezultatele inițiale ale probei scrise din cadrul concursului național de Titularizare 2026, înainte de soluționarea contestațiilor.
La examenul organizat în județ au fost prezenți 377 de candidați, însă 332 au predat lucrările pentru evaluare. Dintre acestea, 331 au fost notate, iar o lucrare a fost anulată în Centrul Național de Evaluare.
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Buzău, 178 de candidați (53,78%) au obținut note de cel puțin 7, prag necesar pentru ocuparea unui post pe perioadă nedeterminată (titularizare), 101 candidați (30,51%) au fost notați cu medii între 5 și 7, 279 de candidați (84,29%) au obținut note cuprinse între 5 și 9,95 și 52 de candidați (15,71%) au obținut note sub 5.
Când și cum pot fi depuse contestațiile
Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații atât fizic, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Buzău, cât și online, pe 28 iulie 2026, între orele 12:00 și 21:00 și pe 29 iulie 2026, între orele 08:00 și 12:00.
Contestațiile pot fi transmise și prin e-mail, la adresa titularizare2026@isjbuzau.ro, până la ora 12:00 din 29 iulie. În cazul transmiterii electronice, candidații trebuie să atașeze și o copie a actului de identitate.
Conform metodologiei, în contestație trebuie menționate datele de identificare ale candidatului, disciplina la care a susținut proba, nota contestată, precum și datele de contact. Lucrările altor candidați nu pot fi contestate.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor sta la baza etapelor următoare ale procesului de repartizare pe posturile didactice vacante și rezervate din învățământul preuniversitar.