Oficiul Național al Registrului Comerțului confirmă ipoteza Haritinei Craița privind continuarea proiectelor M100 prin Compania de Apă

Ipoteza formulată de expertul juridic Haritina Craița, potrivit căreia proiectele din Contractul Climatic M100 ar putea fi continuate prin Compania de Apă Buzău, despre care Gazeta Buzoiană a scris AICI, a primit recent o primă confirmare din documentele oficiale ale Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Haritina Craița a cerut verificarea situației Companiei de Apă și a depus la ONRC documente prin care a contestat modul în care au fost făcute unele dintre modificările privind societatea. Răspunsul primit de la Registrul Comerțului, împreună cu istoricul oficial al Companiei de Apă, confirmă că modificările despre care aceasta vorbea există și au fost înregistrate în documentele societății.
Este vorba în special despre schimbarea obiectului de activitate al Companiei de Apă. În august 2026 au fost introduse mai multe coduri CAEN din zona construcțiilor și lucrărilor inginerești, printre care CAEN 4221, pentru lucrări de construcții ale proiectelor utilitare pentru fluide. În această categorie intră și lucrări pentru sisteme de irigații. În noua listă apar, de asemenea, activități privind proiecte utilitare de electricitate, alte proiecte inginerești, demolări și pregătirea terenului.
Sunt exact codurile asupra cărora Haritina Craița a atras atenția în ședința Consiliului Local din 30 iulie. Ea a susținut atunci că unele dintre noile activități nu au legătură cu ceea ce face în mod normal un operator regional de apă și că extinderea obiectului de activitate poate crea cadrul pentru preluarea unor proiecte rămase fără suport după anularea Contractului Climatic M100.
Documentele ONRC confirmă partea care poate fi verificată, respectiv faptul că furnizorul municipal al serviciilor de apă și canalizare și-a modificat obiectul de activitate, iar printre activitățile introduse se află și cele despre care Haritina Craița a vorbit public.
Haritina Craița mai susține și că schimbarea obiectului de activitate trebuie privită împreună cu momentul în care a fost făcută și cu proiectele care au rămas după anularea Contractului Climatic. În opinia sa, Compania de Apă poate deveni astfel vehiculul prin care unele dintre aceste proiecte să fie continuate pe un alt circuit administrativ.
Și demersul făcut de aceasta la ONRC este confirmat oficial. Pe 5 august 2026, Haritina Craița a depus documentele în dosarul Companiei de Apă, sub numărul 3079075/05.08.2026. Cererea a fost admisă prin Încheierea nr. 645660 din 14 august 2026.
Încheierea confirmă că înscrisurile au fost depuse și înregistrate în dosarul societății.
Un alt aspect invocat de Haritina Craița este expirarea mandatelor Consiliului de Administrație. Din istoricul oficial al societății rezultă că mandatele administratorilor au ajuns la termen pe 5 august 2026.
Domnia sa mai spune că, după această dată, Compania de Apă și-a modificat obiectul de activitate și a introdus activități care îi permit să facă, printre altele, lucrări de construcții pentru proiecte utilitare, sisteme de irigații și alte lucrări de acest tip.
Modificarea obiectului de activitate nu spune, de una singură, pentru ce vor fi folosite aceste noi activități. Ele pot fi necesare pentru lucrările obișnuite ale Companiei de Apă, dar pot avea legătură și cu proiecte care au făcut parte din M100.
Legătura cu Iazul Morilor sau cu alte proiecte din Contractul Climatic, anulat definitiv de instanță, poate fi stabilită doar în funcție de proiectele pentru care Compania de Apă va folosi aceste activități.
Cert este că modificările semnalate de Haritina Craița există și apar în documentele oficiale ale Companiei de Apă.