ADMINISTRAȚIE

Primarul Toma a atenționat că nu va permite oricui să preia echipa

Primarul Constantin Toma a explicat cum s-a ajuns la decizia de desfiinţare a echipei de fotbal Gloria Buzău, care activează în Liga a II-a spunând că situaţia financiară a municipalităţii este una foarte proastă din cauza pandemiei şi că de aceea nu se justifică cheltuiala cu echipa de seniori care, fiind o echipă de drept public, nu are drept de promovare în Liga I.

Primarul municipiului Buzău nu s-a ferit să recunoască și faptul că a primit oferte de la diverşi investitori interesaţi să preia echipa.

Avem o situaţie foarte proastă în acest an, când, datorită crizei sanitare, pandemia a înregistrat şi o criză financiară, deoarece economia nu a mai funcţionat cum trebuia şi nici nu oamenii nu au mai putut plăti. Mă refer că la nivelul anului trecut colectarea, gradul de colectare în municipiul Buzău a fost puţin peste 50 la sută. Am propus ca, printre alte măsuri pe care le luăm pentru reducerea costurilor, deoarece nu avem posibilitatea să promovăm legal prin legea sportului şi prin reglementările date de Federaţia Română de Fotbal, Club Municipal nu poate să promoveze în Liga I şi atunci am decis să desfiinţăm practic, să ne retragem numai la nivelul echipei mari, echipa care este în Liga a II-a, nu şi la nivelul centrului de copii şi juniori. Acest anunţ a provocat multe discuţii, inclusiv toată presa centrală a dat despre ceea ce s-a întâmplat la Buzău, nota bene, însă în situaţia asta am primit mai multe propuneri de discuţie cu posibili investitori, inclusiv din străinătate, care să vină alături de noi sau singuri să încerce să promoveze echipa în Liga I„, a spus Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Primarul Toma a mai spus că a acceptat ca echipa Gloria să continue în Liga a II-a cu echipa de seniori până la identificarea unui investitor care să preia echipa, dar a atras atenția că nu va permite preluarea echipei de către oricine. Și asta deoarece municipalitatea a investit mult în baza sportivă care va fi pusă la dispoziţia echipei, dacă aceasta va deveni una de drept privat.

„Din această cauză am acceptat ca la Gloria Buzău să funcţioneze în continuare echipa de fotbal. În momentul ăsta, sunt în perioada de pregătire înainte de începerea campionatului şi probabil vom menţine echipa până la sfârşitul acestui campionat în Liga a II-a şi între timp sperăm să găsim investitorul. Nu vom accepta pe oricine investitor, ci unul care să ne ajute să ducem această echipă mai departe. Gloria Buzău, echipa de fotbal, este un simbol al acestui oraş şi nu vreau eu să îl distrug, ci dimpotrivă am încercat, să-l reînvii. S-a reuşit acest lucru de la început, am făcut multe investiţii aici, în acest stadion, tocmai pentru a ne pregăti de promovare. Practic, avem un gazon ca pe Arena Naţională, cu tot ceea ce-i trebuie. Acum avem sub protecţia acestei folii şi gazonul arată impecabil, cu sistem automat de drenaj, cu sistem automat de irigaţii. Am făcut investiţii şi în mini hotel şi în sală de forţă şi în tabela electronică şi avem practic toate condiţiile create pentru a putea juca în Liga I pe acest stadion. Deci măsurile au fost luate, investiţiile s-au făcut, astfel încât să creăm toate condiţiile şi pentru spectatori, şi pentru jucători, şi pentru transmisii, că pentru a fi în Liga I trebuiau inclusiv cabine de transmisie TV, pe care le avem montate şi mai aşteptam promovarea, care din păcate nu poate veni din cauza legislaţiei care ne este potrivnică. Nu mai putem, dacă nu facem şi performanţă, să mai ţinem echipa în Liga a II-a, pentru că am pierde şi bani şi am pierde şi interesul până la urmă şi pentru fotbal„, a spus Constantin Toma în postarea sa de pe reţeaua de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button